Stiri Media

Decizii în favoarea Chefilor: Antena 1 trebuie să-i plătească lui Scărlătescu cheltuieli consistente de judecată

577
×

Decizii în favoarea Chefilor: Antena 1 trebuie să-i plătească lui Scărlătescu cheltuieli consistente de judecată

Share this article
MasterChefii Protv
Foto: [ Facebook ]

Meciul juridic dintre Chefi la Cuţite și Antena Group este câștigat clar de Chefi. Curtea de Apel a respins definitiv acțiunea intentată de Antena Group, prin care compania încerca să împiedice temporar apariția lui Scărlătescu în emisiunea MasterChef, pe care Pro TV o produce în prezent.

Mai mult, instanţa a decis că Antena trebuie să-i plătească lui Scărlătescu, dar şi Pro TV, pe care compania l-a atras în acest război în justiţie, cheltuieli consistente de judecată. Mai exact, 10.653 de lei către Pro TV (în jur de 2.100 de euro), respectiv, 14.807 de lei (aproape 3.000 de euro), lui Cătălin Scărlătescu.

Advertisement
Derulați în jos pentru a vedea conținutul

Antena Group a solicitat, atunci când cazul a fost judecat la Tribunalul București, interzicerea oricărei apariții media a lui Scărlătescu, inclusiv în cadrul emisiunii MasterChef, până la soluționarea definitivă a litigiilor de fond, procese care, de obicei, durează ani de zile.

Conform informațiilor prezentate de Antena 1 în instanță, Scărlătescu a anunțat în septembrie anul trecut că nu va participa la filmările pentru sezonul 13, invocând oboseala extremă. Ulterior, Antena a încercat de mai multe ori să negocieze cu el, însă Scărlătescu a refuzat toate încercările.

Primele decizii au fost date deja în favoarea Chefilor: 

  • Sorin Bontea a câştigat definitiv acţiunea prin care Antena încerca să blocheze apariţia acestuia la MasterChef.
  • Cătălin Scărlătescu a câştigat şi el, în primă instanţă acţiunea prin care Antena cerea ca acesta să nu apară în cooking-show-ul de pe Pro TV. Astăzi, 24 iulie, Scărlătescu a câştigat definitiv acest „meci”.
  • Tot Cătălin Scărlătescu a câştigat primul proces deschis de Antena anul trecut în decembrie. Compania voia să-l oblige pe bucătar să revină în emisiune. Decizia nu este definitivă.
  • Pe 18 iulie a venit rândul lui Florin Dumitrescu să câştige în instanţă o primă bătălie. Şi în acest caz televiziunea voia să blocheze temporar apariţia bucătarului la MasterChef.

Reamintim că, după ce chefii Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au decis să încheie colaborarea cu Antena 1, compania de media a pornit o serie de procese împotriva lor. Antena 1 a deschis mai multe acțiuni legale, cerând fie obligarea acestora să reia colaborarea cu postul de televiziune, fie plata unor despăgubiri de sute de mii de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu regulile site-ului