Lae Dreghici, un cascador în vârstă de 71 de ani, a reușit să impresioneze nu doar juriul, ci și întreaga țară. Alături de fiul său, a prezentat un număr de cascadorii unic în România, câștigând astfel Golden Buzz-ul de la jurați.
După două ediții în care au fost uimiți și încântați de concurenți senzaționali, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete sunt gata să fie impresionați și mai departe și să ofere acele „DA”-uri mult visate.
Cei curajoși care au avut încrederea să urce pe scenă se vor întâlni, ca de fiecare dată, mai întâi cu Pavel Bartoș și Smiley, cei care sunt plini de energie și nerăbdători să transmită mai departe această energie. Și în această seară, un vis va fi adus la maximul puterii prin apăsarea unui buton auriu, care abia așteaptă să fie apăsat.
Nimic nu a fost însă întâmplător. Fiecare secundă de risc din cascadorie a fost controlată, securitatea execuției a fost îndelung plănuită. Pentru obținerea momentului demn de Hollywood, maestrul a găurit rezervorul de trei litri de benzină special ca mașina să ia foc din cauza șocului.
„Ăsta a fost talentul nostru”, a spus Lae Dreghici în fața juraților.
Pavel Bartoș, în lacrimi, Andra, în lacrimi, Mihai Bobonete, lăsat fără cuvinte. Emoțiile au fost la cote maxime.
„M-au trecut toți fiorii, n-am simțit niciodată frica asta. Nu sunteți sănătoși la cap! Ați adus cred că cel mai fenomen moment, cel mai…nu știu cum să exprim ce am simțit”, a spus Andra.
În aceste condiții, Golden Buzz-ul părea inevitabil. Cel care l-a oferit a fost nimeni altul decât Dragoș Bucur
Scena este larg deshisă iar concurenții sunt gata, să înceapă aplauzele! Nu ratați, de la 20:30, cea de-a treia ediție a sezonului #14fenomen, Românii au talent, la PRO TV. Emisia poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
Sursă foto: PRO TV