Stiri Media

Cu ce se ocupă fiica Elenei Lasconi? A început trei facultăți, dar nu a absolvit niciuna dintre ele

142
×

Cu ce se ocupă fiica Elenei Lasconi? A început trei facultăți, dar nu a absolvit niciuna dintre ele

Share this article

Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a intrat recent în atenția publicului datorită votului său pentru familia tradițională la referendum. Fiica ei, Oana, a criticat dur acest lucru, numindu-și mama homofobă. În plus, descoperă preocupările fiicei Elenei Lasconi mai jos.  

Cine este și cu ce se ocupă fiica Elenei Lasconi?  

După ce a aflat vestea că mama ei, Elena Lasconi, a votat în favoarea familiei tradiționale la referendumul din 2018, Oana Lasconi și-a atacat violent mama, numind-o homofobă pe primărița din Câmpulung Muscel.  

Advertisement
Derulați în jos pentru a vedea conținutul

Oana, fiica Elenei în vârstă de 31 de ani, se declară a fi ”Transylvanian anticapitalist in Paris”. În urmă cu câțiva ani, tânăra povestea că a început trei facultăți (Facultatea de Știinte Politice, Facultatea de Drept și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine), însă nu a terminat niciuna.  

”Nu mi s-a părut foarte important să închei nici una dintre ele, chiar dacă domeniile în sine încă îmi plac foarte mult. Rusa e o limbă superbă, mi se pare că sună foarte frumos și asta m-a atras la ea, pe lângă faptul că citeam Ilf și Petrov la vremea respectivă și mi-ar fi plăcut să înțeleg genul ăsta de umor în original. (…) 

La Drept am încheiat un an, însă fix de atât am avut nevoie, întrucât am rămas cu niște cunoștințe de drept roman și câteva fraze lungi în latină, ceea ce e super când ieși cu prietenii în oraș. În timpul facultății de Drept, am realizat că vreau să fiu independentă și să lucrez, așa că mi-am început cariera cu un job entry level la Ubisoft. Atunci nu părea o afacere prea bună, însă s-a dovedit a fi cea mai bună alegere din lume!”, declara ea în 2018.  

Pe atunci, avea 25 de ani și era gazda buletinului de știri săptămânal pentru comunitatea pasionaților de World of Tanks, un joc de strategie deosebit de apreciat, recunoscut în Guinness World Records (Cartea Recordurilor) pentru cel mai mare număr de jucători prezenți online în același timp – aproape o sută de mii. 

Oana Lasconi se declară ”dezgustată” de mama ei 

După ce Elena Lasconi a anunțat că nu mai candidează la europarlamentare, fiica ei a postat pe rețelele sociale două mesaje în care își critică mama. Oana și-a catalogat mama drept homofobă și a spus că este ”șocată și dezgustată” de alegerea acesteia.  

”Sunt aici să vorbesc despre mama mea, Elena Lasconi, candidat USR la europarlamentare. Am citit știrile de astăzi (sâmbătă – n.n.), însă sunt în continuare în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie. Nu pot să descriu durerea pe care o simt nu numai ca fiica ei, însă și ca un membru al acelei comunități. Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată.  

Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Nu am cuvinte. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva niciodată, nu m-aș fi așteptat ca ea să fi militat vreodată pentru drepturi egale. Nu a părut vreodată pasionată de acest subiect, însă sunt șocată să aud că a votat «DA» pentru modificarea Constituției într-un mod jegos și discriminatoriu. Mă doare sufletul, inima și am palpitații de câteva ore” a spus tânăra de 31 de ani într-un videoclip postat pe Instagram.  

Elena Lasconi s-a retras de pe lista candidaţilor la europarlamentare 

Duminică, 5 noiembrie, Biroul Național al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, a anunţat formaţiunea într-un comunicat. 

”Colega noastră s-a retras din dorința de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuții apărute în spațiul public să mute atenția de la problemele cu care România se confruntă. USR își reafirmă susținerea pentru principiile și valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât și în Europa”, a transmis USR. 

Deși s-a retras de pe lista candidaților la europarlamentare, Elena Lasconi își va continua activitatea de primar al orașului Câmpulung Muscel, unde se bucură în continuare de sprijinul USR, potrivit anunțului făcut de formațiune.  

Sâmbătă, 4 noiembrie, fiica acesteia anunța că ”nu susțin un astfel de om pentru alegerile europarlamentare sau prezidențiale, deși știu că este favorita multora pentru acel rol”. 

Acum șapte ani, Oana Lasconi s-a mutat în Paris, Franța, pentru a-și urma visul în industria jocurilor video și afirmă că a ajuns acolo pe ”propriile puteri”.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu regulile site-ului